Mi-e greu... mi-e greu sa uit, sa trec peste tot. Mi-e greu si sa arat ca nu imi pasa si imi e imposibila adevarata nepasare. Nu stiu daca si tie iti este la fel... Imi pasa, iar daca voi credeti ca nu e asa, inseamna ca imi pot ascunde foarte bine sentimentele. Intr-un fel imi pare bine, pe de alta parte... nu, pentru ca imi e dor cu adevarat. Mi-e dor de trecut, de tine, de voi, de noi, de tot ceea ce faceam impreuna, dar acum am ramas doar cu ele, cu amintirile mele. Se spune ca nu este bine sa ne pierdem timpul gandindu-ne la trecut pentru ca avem destul timp pentru asta la batranete, dar ce pot sa fac? Ce altceva pot sa fac?
Gandurile mele se bat intre ele, se contrazic. Nu mai stiu cine sunt cu adevarat. Acum o ora vroiam trecutul sa se transforme in prezent, acum vreau altceva, ceva nou, diferit.
cause now.. you can buy me with a coffee i`m so cheap..
Vreau sa va pot avea din nou langa mine, sa putem glumi, zambi, plange, plictisi impreuna. Imi spui ca nu se mai poate? Ca totul s-a terminat? Nu iti mai pasa?
Haide macar sa fumam un pachet de tigari impreuna, macar atat.
Da, am ajuns si in situatia in care sa ma contrazic. Spuneam acum nu prea mult timp ca e imposibil sa zici ca iti pare rau ca ai facut ceva, ceva care atunci te facea sa te simti bine, fericit, implinit. Dar uite... mai devreme sau mai tarziu, am realizat ca e posibil. Imi pare rau de tot ceea ce am facut cu tine, pentru tine, de tot imi pare rau. Si e de cacat. Te urasc pentru asta, esti dezgustator! Te urasc pentru ca esti atat de prost si pentru ca din cauza ta, din cauza ca ma gandesc la tine, stau de 4 ore la birou. Stau si atat. Nu am invatat, nu am scris... it`s all your fault. ok.. and mine too.
"Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le intelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta murim.
Da, am avut timp pentru multe. Inclusiv sa fiu altul decat cel care am vrut sa fiu. Am avut timp sa fiu egoist si superficial, am avut timp sa fac din regrete o boala incurabila. Am avut timp sa descopar ca lumea in care mi-as fi dorit sa traiesc, fara sa fiu sigur ca exista vreuna cu care as fi fost compatibil."
La inceput erau un "el" si o "ea". Treptat, au aflat cate ceva unul despre celalalt, au devenit prieteni, dar... fara sa isi dea seama, se placeau. Ceva era intre ei, insa nu vroiau sa accepte lucrul acesta, il negau. Din cauza faptului ca sentimentele incepusera sa creasca, ea a decis ca este cazul sa se obisnuiasca cu ideea ca nu poti alege pe cine iubesti, ci dragostea te alege pe tine. Cu toate ca nu credea ca va iubi vre-o data pe cineva de care si-a dat seama ca nu are nimic special, acest lucru s-a intamplat.
Au fost momente intense petrecute intre ei, au privit rasaritul pe plaja din Vama Veche, au mancat din aceeasi farfurie, s-au sarutat in ploaie, au impartit aceeasi tigara si dupa fiecare intalnire, avreau febra musculara la obraji, zambeau incontinuu in timpul petrecut impreuna. Fiecare imbratisare era consecinta unor sentimente sincere si frumoase pe vremea aia...
Dupa ceva timp, el nu mai era la fel. Respingerea si refuzurile repetate, au facut-o pe tanara sa realizeze faptul ca ceva era in neregula. Nu i-a reprosat nimic lui, a cerut sfaturi prietenelor, desi el vroia ca totul sa fie secret, credea ca este o iubire irealizabila. Ulterior, ea a decis sa renunte, in ciuda faptului ca il iubea foarte mult nu mai putea accepta ca respectul fata de sine sa scada si nici alte sacrificii nu mai vroia sa faca. Era clar faptul ca un baiat atat de las incat sa nu isi recunoasca dragostea, nu merita atata efort. Cel mai bine era sa cedeze lupta, nimeni nu era castigator.
In acea zi, iubirea ei nu a cunoscut decat frustrari, durerea a doborat-o. Lacrimile ii spargeau obrajii si nu se gandea decat la momentele minunate petrecute alaturi de el.
Ea a realizat ca nu are nevoie de o viata intreaga pentru momente profunde, clipe minunate, sentimente adevarate si sentimentul de siguranta si fericire. Chiar deloc.. nu este nevoie nici macar de un an. Este nevoie doar de curajul de a fi tu, de a putea trai cu adevarat, fara griji si de a profita de momentele care fac parte din viata ta.
Acum, dupa atata timp, ea se intreaba daca ii e dor de el sau de clipele pentrecute impreuna.
- Ce faci? - Conteaza? - Ce-ti doresti? - Sa il am pe el. - Atat? - Imi doresc sa merg la mare cu el. - Atat? - Imi doresc multe !! Multumit??! .. - Dar de ce esti suparata? - Pentru ca imi doresc lucruri aproape irealizabile. - Nu e asa.. totul e posibil. - M-am saturat de vorba asta. M-am saturat sa incerc. - Asta inseamna ca renunti? - Nu, nu inseamna ca renunt. Pentru ca de fiecare data spun ca m-am saturat, dar continui sa lupt. - Asta e bine.
...
- Ce te mai nemultumeste? - Faptul ca sufletul meu e prea mic pentru a cuprinde infinitul. - Nimeni nu il poate cuprinde. - ... sau orizonturile. Iubirea mea nu cunoaste astazi decat frustrari. - Fiecare are zile mai bune, mai rele.. - Astazi.. astazi ma rastigneste durerea. Astazi cuvintele ma infrang. - Dar de ce astazi? De ce ziua asta? - Stiu eu mai bine de ce ziua asta. - Stii tu? - Da.. stiu. Si nu-mi pare rau. - Asta e un lucru bun. - Nu stii decat sa ma aprobi! Mai bine taci.. - Nu am sa tac pentru ca vreau sa te ajut. - Atunci.. ajuta-ma!! - Spune-mi ce simti. - Simt ca melancolia ce a pus stapanire pe mine ma dezbraca de tot ceea ce as mai vrea sa vorbesc. Imi sperg obrajii de lacrimi si ma gandesc la nimic.. sau.. - Nu cred ca te gandesti la nimic. - Asa e. Ai dreptate, ma gandesc la el. - Ce stii despre el? - Destul. - De ce nu vorbesti cu el? - Pentru ca sunt lasa. - Parca mai de mult ii spuneai lui ca este las.. - Ce stii tu?! - Bine atunci.. spune-mi ce stii despre iubire, despre inima.. - Daca te dai asa destept, de parca ai sti tot despre mine, ar trebui sa stii si ce cred despre inima. Dar iti voi spune.. Cred ca inima nu stie decat limba celui pe care il iubeste, inima stie doar sa te tina de mana, inima nu cunoaste sentimentul de frica, inima stie sa se amestece cu cealalta inima, inima nu are ochi... dar vede. Si stii cu ce? - Cu ce? - Cu sufletul. - ... - Cand inima nu are pe cine tine de mana, sufletul face dragoste cu vantul. - Te-am inteles. Pana la urma .. care este dorinta ta cea mai mare? - O imbratisare de cinci minute.
Am fost la extreme. La inceput credeam ca e de ajuns sa te iubesc, dar nu a fost asa. Ulterior, credeam ca nu-mi va mai pasa de tine, ca te voi uita, dar nu a fost nici asa. Semtimentele cele mai puternice si contradictori.. le-am cunoscut. Poate ca mi-a parut bine de cunostinta, poate nu. Iubirile pot fi atat de diferite.. arzatoare, violente, pasionale, nesigure.. dar ele tot iubiri raman. Este la fel ca vorba aia "Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste." Acum nu inseamna sa stai langa un om care te bate, Doamne fereste.
Degeaba spun ca de fiecare data o iau de la capat, ca uit, amintirile sunt parte din mine. Aici intervin amintiri ce imi soptesc de fiecare data ca iubirea este cel mai frumos lucru care te poate condamna la suferinta. Am realizat ca nu am nevoie de o viata intreaga pentru momente profunde, clipe minunate, sentimente adevarate si sentimentul ala de siguranta si fericire. Chiar deloc.. nu este nevoie nici macar de un an. Este nevoie doar de curajul de a fi tu, de a putea trai cu adevarat, fara griji.. cel putin nu atunci. Ma intreb daca mi-e dor de tine sau de clipele pentrecute impreuna. Nu vreau ca totul sa se transforme in amintire..
Imi place sa visez. Sa fie totul asa cum imi imaginez, cum imi place. Dar am auzit ca cel mai frumos vis este acela care nu se indeplineste niciodata. Poate ca e adevarat, eu nu cred.
Si spun ca am crezut prost pentru ca inca ma mai gandesc la tine, inca imi doresc sa fi tu cel care ma imbratiseaza, cel care ma saruta, cel care ma mangaie si cel care .. ma iubeste.
Azi am lenevit.. in cel mai grav mod. Imi facusem planuri sa merg acolo si acolo, sa rezolv aia si aia si nu am facut nimic. Nici macar nu am iesit din casa. Dar m-am gandit la tine si la momentul in care te voi vedea, revedea..
E asa aiurea. Nu imi place sa tocesc, dar trebuie. E trist. Vreau alta solutie..
Macar am facut ceva bun.. am ascultat muzica. Si m-a facut sa ma simt bine. Imi place sa stau la biroul meu.. cu cana asta de ceai verde, cu lamaie si putina miere. Imi place ca aburul ceaiului meu sa imi imbate narile si sa imi ascuta mirosul.. Imi place sa ma bucur de gustul si aroma lui.
Dar prefer gustul tau, mirosul parfumului tau. In lipsa ta, beau ceai. Si ascult muzica. Si fac dragoste cu gandurile mele.
