Am fost la extreme.
La inceput credeam ca e de ajuns sa te iubesc, dar nu a fost asa.
Ulterior, credeam ca nu-mi va mai pasa de tine, ca te voi uita, dar nu a fost nici asa.
Semtimentele cele mai puternice si contradictori.. le-am cunoscut. Poate ca mi-a parut bine de cunostinta, poate nu.
Iubirile pot fi atat de diferite.. arzatoare, violente, pasionale, nesigure.. dar ele tot iubiri raman. Este la fel ca vorba aia "Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste." Acum nu inseamna sa stai langa un om care te bate, Doamne fereste.
Degeaba spun ca de fiecare data o iau de la capat, ca uit, amintirile sunt parte din mine. Aici intervin amintiri ce imi soptesc de fiecare data ca iubirea este cel mai frumos lucru care te poate condamna la suferinta.
Am realizat ca nu am nevoie de o viata intreaga pentru momente profunde, clipe minunate, sentimente adevarate si sentimentul ala de siguranta si fericire. Chiar deloc.. nu este nevoie nici macar de un an. Este nevoie doar de curajul de a fi tu, de a putea trai cu adevarat, fara griji.. cel putin nu atunci.
Ma intreb daca mi-e dor de tine sau de clipele pentrecute impreuna. Nu vreau ca totul sa se transforme in amintire..
Imi place sa visez. Sa fie totul asa cum imi imaginez, cum imi place. Dar am auzit ca cel mai frumos vis este acela care nu se indeplineste niciodata. Poate ca e adevarat, eu nu cred.
Si spun ca am crezut prost pentru ca inca ma mai gandesc la tine, inca imi doresc sa fi tu cel care ma imbratiseaza, cel care ma saruta, cel care ma mangaie si cel care .. ma iubeste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu