Niciodata nu pot fi multumita si uneori ma enervează lucrul asta. Sunt întotdeauna stresata cu şcoală, conştientă fiind ca stresandu-ma inutil, nu voi mai avea suficient timp pentru invatat.
Acum ceva timp eram ferm convinsa de faptul ca vreau ceva, tocmai pentru ca nu puteam avea în acel moment. Acum am, da, sunt fericită, dar nu e aceeaşi senzatie. Oricum, e bine.
Sunt foarte confuză în legătură cu tot ceea ce înseamnă viaţa pentru mine în perioada asta. Mi-e teama, mi-e scarba, mi-e dor, mi-e greaţă, mi-e indiferent, mi-e ciuda... Mă încearcă atatea sentimente.... legate de cine?
Mi-e dor de momentele în care totul era atat de clar. Era doar Alb si Negru. Acum totul s-a schimbat. Sunt prea multe decizii de luat, prea multe responsabilităţi de asumat, prea multe lucruri pe care imi doresc sa le fac. Dar merită atata sacrificiu din partea mea?
Eu merit?
E al dracu de greu sa poţi gandi la rece în orice situaţie, sa poţi lua fiecare decizie cu certitudinea ca nu îţi va părea rău nici deloc, ca nu îţi va trece nici o fracţiune de secundă prin cap faptul ca poate era mai bine sa nu faci asta, sa o laşi asa... ca trecea si de la sine. Si e frustrant. Acum nu prea mult timp eram ferm convinsa de faptul ca nu îmi va părea rău niciodată de acţiunile mele. Nu pe moment, pe viitor. Dar m-am înşelat, sau poate nu. Nici eu nu ştiu. Am doar unele momente în care sunt atat de obiectiva cu mine, incat îmi provoc repulsie fata de propria persoana, poate e bine uneori sa ni se intample si asa.
Cert e ca nu vreau sa te mai visez.
Doua seri la rand imi ajung.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu