Haruki Murakami- "Padurea norvegiana"

"-Si eu ma gandeam ca ma aranjeaza o tunsoare de bonz si de aceea m-am tuns atat de scurt, dar n-a fost baiat caruia sa ii plac asa. Toti zic ca arat ca o pustanca din scoala primara sau ca una scapata dintr-un lagar de concentrare. De ce le-o fi placand baietilor fetele cu parul lung? Sunt toti niste fascisti, zau ca da! De ce considera baietii ca fetele cu parul lung sunt mai rafinate, mai dulci, mai feminine? Sa stii ca eu cunosc vreo doua sute cincizeci de fete cu parul lung, care sunt cumplit de vulgare. Crede-ma ca-i asa!"

"Moartea nu se afla la polul opus al vietii, ea face parte din viata."

Transpus in cuvinte, pare un cliseu, dar atunci nu erau doar cuvinte, ci chiar golul din sufletul meu. Moartea exista. Ea exista in prespapier, in mingile rosii si albe de pe masa de biliard. Noi traim si o inspiram in plamani ca pe niste firicele mici de praf.

Pana in momentul acela eu intelesesem moartea ca fiind complet separata si independenta de viata. Coasa mortii pluteste deasupra noastra, stiam, dar la fel de bine stiam si ca ne lasa in pace pana vine dupa noi. Mi se parea cel mai simplu si mai logic adevar. Viata e aici, moartea e dincolo. Eu sunt aici, nu dincolo.

[...] Moartea nu mai era la polul opus vietii, era era in mine, fusese intotdeauna in mine.

[...] Sa fii in floarea vietii si totusi sa te invarti in jurul mortii."