Incepand de astazi sunt o carte. O carte vie. In trecut, cititorii veneau la biblioteca, ma luau acasa si ma citeau in fiecare seara inainte sa adoarma. Ma simteam bine ca eram atat de cautata si de placuta. Eram impacata cu mine. De fiecare data cand mi se mai rupea cat o fila, ma lipeau si aveau grija de mine. Cartile sunt fiinte umane, ele intra intr-un dialog personal cu cititorul.
Orice om este o carte. Ca fiinte unice ce ne dorim a fi, oamenii pot avea mai multe pagini, pot fi carti de colorat, pot fi carti inchise, cu pagini lucioase, sau din contra, randuri pline de talc si invatatura.
Biblioteca ce ma tine sub acoperisul ei de o suta douazeci si sapte de ani mai are putin si se prapadeste si ea.. Eu.. uitata pe raftul al treilea din dulapul de jos, am amortit si m-am plictisit. Nu m-a mai bagat nimeni in seama de un an si ceva. Si acum... raman doar amintirile pentru ca atunci cand aveam coperta frumoasa si nerupta, nelipita, eram placuta de toata lumea, dar acum, cand mi s-au ingalbenit filele, nu mai sunt buna? Povestea mea, tot ce aveam cand eram noua, am si acum. De ce nu intelege nimeni asta? Sunt aceeasi. Precum un om care imbatraneste, ii apar riduri, se schimba fizic, dar sufleteste, spiritual, este acelasi, acelasi tanar care zburda si era frumos in intregime...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu