Da... recunosc. Ma simt vulnerabila. Si imi e frica. Aud sunete. Vad chestii. Imi apar broaste in cale. Vad paianjeni. Mi-e frica de mor de broaste si imi e scarba si frica la un loc de creaturile alea cu multe picioare.
Dar nu din cauza broastelor si a paianjenilor ma simt asa. Nici din cauza sunetelor din capul meu. Nu sunt de vina nici vedeniile. Toate aceste lucruri sunt consecinte. Consecinte ale vulnerabilitatii mele.
Vulnerabilitate pe care incerc sa o ascund. Nu vreau sa ma vezi asa. Nu vreau sa fiu nici dura si nici vulnerabila in fata ta.
In fata ta... vreau sa fiu copilul pe care il stii.
Si incerc sa iti arat asta, dar nu cred ca e momentul. De teama de a nu ma vedea asa... vulnerabila, incerc sa ascund si mi-e ca nu o fac in cel mai bun mod.
Zicea cineva la un momentdat ca vulnerabilitatea este putere. Putere prin felul in care te afisezi, putere prin felul in care arati oamenilor ca esti de fapt, putere prin faptul ca poti spune cuiva ceea ce gandesti... sau ceea ce simti, puterea de a renunta la cineva chiar daca il iubesti, putere de a "da cartile pe fata" in momentul in care stii ca asta te poate face sa suferi sau sa pierzi lucruri importante din viata ta.
Probabil ca asa este. Am fost vulnerabila, m-am simtit in toate felurile de mai sus, dar nu m-am simtit puternica. Nu am simtit acea putere, nu am simtit acel curaj. Nu m-am simtit bine in acele momente, ba mai mult, m-am simtit... dupa 2 minute de gandire la termenul potrivit, cred ca o sa raman la rau, trista. Poate data viitoare voi simti altceva, nu stiu.
Urasc tristetea. Urasc momentele de nostalgie de intrebarea care imi suna mereu in cap.. "Ce o sa fac acum?" Ei bine, raspunsul nu l-am gasit niciodata imediat, au fost momente in care nu am gasit deloc acel raspuns. Dar am reusit, singura sau nu, am reusit sa imi dau seama ca e mai bine sa o las balta, sa trec peste. Si am trecut.
...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu