Dintr-o data, ma aflu aici. In camera asta pe care nu am mai vazut-o pana acum.. Si esti tu, tu.. Imi place ceea ce mi se intampla, in ciuda faptului ca este prima oara cand sunt aici, doar eu si cu tine, ma simt bine, ma simt in siguranta. Ba mai mult, ma simt doar a ta, vreau sa fiu doar a ta, dar nu doar in momentele acestea inedite din camera asta a ta, a mea, a unui necunoscut, nu stiu. Simt fluturii aia din stomac despre care am mai vorbit, dar in alte circumstante.
Imi place la nebunie, ma simt cea mai fericita, cea mai iubita. Cea mai! Dar in acelasi timp ma doboara ceva. Gandul ca aceste lucruri se vor intampla doar acolo, intre acei 4 pereti goi, nu si in minunata natura. Mi-e teama ca tu nu ma vrei de fapt, ca ma vei respige, ca esti prea las pentru a face ceva in privinta asta. Si mi-e teama ca am dreptate.
Dau la o parte toate gandurile astea si ma axez pe ceea ce se intampla acum. Intre mine si tine, intre acesti pereti. Urasc sa se intample unele lucruri doar intre niste pereti! Eu am destula putere si curaj pentru a imi afisa sentimentele asa cum sunt ele, demne sau nu de respect. Sunt sentimentele mele, urasc sa imi ascund sentimentele. Sau mai bine zis.. sa fiu nevoita sa le ascund.
Am vrut sa ma intorc la prezent, la ceea ce facem acum, dar nu am reusit. Promit ca o voi face.. !
Suntem doar noi, acum. E atat de bine pentru mine. Muzica ta, patul tau, tu, eu. Atat. E magic. E ceea ce mi-am dorit. Stam imbratisati in asternuturile tale, ne sarutam, ne mangaiem. Imi place senzatia. Senzatia aceea de siguranta. E bine ca putem face toate aceste lucruri fara a ne uita in stanga sau dreapta, fara a ne teme ca cineva ne poate vedea si se poate afla ceea ce se intampla. E bine!
Dar eu.. eu imi doresc mai mult. Intotdeauna mi-am dorit mai mult. Si imi place lucrul asta. Dar acum e altceva, acum simt ca imi doresc prea mult. Simt ca deja e umilinta. Dar simt ca nu imi pasa. Simt ca te iubesc. Prin asta am spus tot. Simt ca as face multe sacrificii acum, pentru tine. Poate mai tarziu o sa imi treaca si o sa ma consider fraiera ca am suferit atat. Si poate ca atunci o sa iti doresti tu toate aceste lucruri, iar eu, maxim imi voi dori ceea ce iti doresti tu acum, acei 4 pereti, un pat si muzica, pentru 2-3 ore. Atat. Pare destul de trist..
Nu e vina mea. Nu e nici vina ta. E vina noastra probabil. Dar.. de ce sa o numim vina? De ce sa pun eu eticheta asupra sentimentelor mele: VINA. De ce? Eu sunt mandra de sentimentele mele, nu vreau sa le etichetez asa.
Ma gandesc ca uneori e atat de simplu sa fii prost. De multe ori imi spun ca sunt o proasta. Dar nu sunt. Cei prosti nu isi omoara atata timp cu suferinta, nu isi dau seama de unele lucruri, nu au curaj sa faca alte lucruri. Sunt prosti si atat. Si uneori ii invidiezi si asta ar fi unul din acele momente. Dar ma gandesc ca as da dovada de lasitate si nu, nu vreau. Nu vreau sa imi ascund sentimentele, sau mai rau.. Nu pot!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu