Invitatie la vals.

Citateee. =)

Căci de atâtea ori viaţa e mult mai grea decât moartea.

Fericirea care s-a dus mă sufocă, pentru că e tot durere.

În plus îţi las şi partea mea de fericire de care destinul m-a lipsit.

După un timp, s-a furişat pe poarta inimilor noastre fiinţa unui vals făcut numai din farmec şi nostalgie.

Pe o femeie o cucereşti uşor, dar o păstrezi greu.

În definitiv, ce e dragostea decât o taină pe care o ascund îndrăgostiţii şi o poartă în umbră, de frica luminii? Îndată, ce taina se dă pe faţă, dragostea veştejeste, îşi pierde frăgezimea, vraja devine ceva obişnuit, de toate zilele.

Vreau să-ţi intru în sânge...

De fapt, marile pasiuni rămân necunoscute, se consumă în anonimat.

În orice caz numai dragostea şi creaţia fac viaţa vrednică de a fi traită şi, totodată, de a fi părăsită fără regret.

Iubirile cele mai mari sunt tocmai cele de care te îndoieşti mai mult.

Iubirea e nesaţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără să-i ceri nimic în shimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă. Eu am vrut totul de la tine pentru că-ţi dădusem totul şi oricum ceva mai bun decât mine nu puteam eu să-ţi dau. De aici a pornit greşeala, de la acest schimb în aparenţă just. Dar ce experienţă aveam eu, de unde să ştiu eu că iubirea dintre două fiinţe nu e niciodată egală, că balanţa atârnă când într-o parte, când într-alta, după variabile de care foarte greu ne dăm seama. În cazul nostru balanţa atârna în favoara ta. Lanţurile cu care mă încătuşai erau mult mai puternice decât ale mele.

De altfel, aleşii dragostei absoulte sunt excepţii tot atât de rare ca şi geniile.

Ne ajunsese din urmă oboseala fericirii?

Marile dureri nu dor la început. Ele sunt mari pentru că deschid o rană care nu se mai vindecă.

Visuri născute moarte.

Nu lăsa pasiunea să se urce la creier şi să-ţi ia minţile. Reteaz-o încă de la inimă. Cine raţionează în iubire e stăpânul celuilalt. Cel mai sănătos lucru e să te consideri satisfăcut cu prima fază a legăturii, care de altfel e primăvara dragostei. Acolo sălăşluieşte fericirea. După ce ai gustat din mierea ei, ce mai aştepţi? Paradisul n-are numai un şarpe, ci mai mulţi. Vrei să te muşte şarpele geloziei, al infidelităţii sau al abandonării? Veninul lor e rău, câteodată chiar mortal. Du-te şi caută altă femeie, ia-o mereu de la început. Nu sorbi prea însetat din fericire, căci fericirea e insaţiabilă ca apa sărată a naufragiatului: cu cât bei, cu atât îţi creşte setea. O fericire egală e plictisitoare sau mai bine zis nu e fericire.

Stimată dragoste, în care nebunie nu ne faci tu să găsim plăceri?

Nu cumva dragostea sfărâmase acel echilibru sănătos şi ne cufunda în nebunie?