Unsprezece minute.

Citate din "unsprezece minute". Citate care imi plac.

“Din jurnalul Mariei, cînd avea şaptesprezece ani:
Scopul meu este să înţeleg dragostea. Ştiu că eram vie cînd am iubit şi mai ştiu că tot ce am acum, oricît ar părea de interesant, nu mă entuziasmează.
Dragostea însă e teribilă: le-am văzut pe prietenele mele suferind şi nu vreau să mi se-ntîmple şi mie aşa ceva. Ele, care înainte rîdeau de inocenţa mea, acum mă întreabă cum de reuşesc să-i domin atît de bine pe bărbaţi. Surîd şi tac, pentru că ştiu că remediul este mai rău decît durerea: pur şi simplu nu mă îndrăgostesc. Pe zi ce trece, văd şi mai limpede că bărbaţii sînt fragili, inconstanţi, nesiguri, surprinzători… pînă şi unii taţi ai acestor prietene mi-au făcut propuneri, am refuzat. Înainte eram şocată, acum cred că totul ţine de natura masculină.
Deşi scopul meu e să înţeleg dragostea, deşi sufăr din cauza persoanelor cărora mi-am încredinţat inima, văd că cei care mi-au atins sufletul n-au reuşit să-mi trezească trupul, iar cei care mi-au mîngîiat trupul n-au reuşit să-mi atingă sufletul.”

“Totul îmi spune că sînt gata să iau o hotărîre greşită, dar greşelile sînt un mod de a acţiona. Ce vrea lumea de la mine? Să nu-mi asum nici un risc? Să mă-ntorc de unde am venit, fără curajul de-a zice „da” vieţii?”
“Pot alege între a fi o victimă a lumii sau o aventu¬rieră în căutarea comorii sale. Totul ţine de felul cum îmi voi privi viaţa.”

“Bărbaţii sînt foarte ciudaţi, şi eu nu vorbesc de aceia pe care i-am văzut pînă acum la Copacabana, ci de toţi pe care i-am cunoscut pînă azi. Pot să bată, pot să strige, pot să ameninţe, dar mor de frica femeii. Poate nu de frica celei cu care se vor căsători, dar totdeauna există una care îi sperie şi-i supune tuturor capriciilor sale. Chiar dacă e propria lor mamă.”
“În dragoste, nimeni nu poate leza pe nimeni; fiecare dintre noi e răspunzător pentru ceea ce simte şi nu putem da vina pe altul pentru asta.
M-am mai simţit rănită cînd i-am pierdut pe bărbaţii de care m-am îndrăgostit. Astăzi sînt convinsă de faptul că nimeni nu pierde pe nimeni, fiindcă nimeni nu posedă pe nimeni.
Asta e adevărata experienţă a libertăţii: să ai lucrul cel mai important din lume, fără a-l poseda.”
“Toţi ştim să iubim, căci ne-am născut cu darul acesta. Unii o fac firesc şi spontan bine, dar majoritatea trebuie să o reînveţe, să-şi reamintească cum se iubeşte şi toţi — fără excepţie — au nevoie să ardă pe rugul emoţiilor lor trecute, să retrăiască unele bucurii şi dureri, prăbuşiri şi recuperări, pînă ce izbutesc să discearnă firul conducător care există pe urmele fiecărei întîlniri; da, există un fir.
Şi atunci trupurile noastre învaţă să vorbească limba sufletului, asta se numeşte sex, asta îi pot da eu bărbatului care mi-a redat sufletul, deşi el îi ignoră total însemnătatea în viaţa mea. “
“- Şi mai aflaţi că sînteţi un pictor care nu-şi înţelege modelele. Poate că chimistul care sade acolo, cu gîndurile aiurea, adormit, o fi în realitate un feroviar. Şi toate celelalte persoane din tabloul dumneavoastră or fi doar ceea ce nu sînt. De n-ar fi aşa, n-aţi spune niciodată că puteţi vedea o „lumină specială” într-o femeie care, aşa cum v-aţi dat seama în timp ce pictaţi, NU E ALTCEVA DECÎT O PROSTITUATĂ!”
“Cînd un patron îşi umileşte un angajat sau un bărbat îşi umileşte nevasta nu este vorba decît de un laş sau de cineva care se răzbună pe viaţă, sînt inşi care niciodată n-au îndrăznit să-şi scruteze adîncul sufletului, niciodată n-au căutat să ştie de unde vine do¬rinţa de a da drumul fiarei sălbatice, de a înţelege că sexul, durerea, dragostea sînt experienţe limită ale omului.
Şi numai cine cunoaşte frontierele acelea cunoaşte viaţa; restul e doar trecere a timpului, repetare a unei sarcini monotone, îmbătrînire şi moarte fără a fi ştiut cu adevărat ce se întîmplă aici.”
“Îl ruga să o atingă cu blîndeţe, desfăcea picioarele, se masturba în faţa lui, pronunţa fraze romantice şi vulgare ca şi cum ar fi fost totuna, avea mai multe orgasme, îi trezea pe vecini, trezea lumea întreagă cu strigătele ei. Acolo era bărbatul ei, care dăruia plăcere şi bucurie, cu care putea fi cea care era, putea să vorbească despre problemele ei sexuale, să-i po¬vestească ce mult i-ar plăcea să rămînă cu el tot res¬tul nopţii, al săptămînii, al vieţii.
Sudoarea începu să se prelingă de pe frunţile amîn¬durora. Din cauza şemineului aprins, îşi spuneau unul altuia în gînd. Dar atît bărbatul, cît şi femeia din li¬vingul acela îşi atinseseră limita, îşi folosiseră întreaga imaginaţie, trăiseră împreună o veşnicie de clipe încîntătoare. Trebuiau să se oprească. Un pas mai mult, şi magia aceea ar fi fost destrămată de realitate.”
“Cine iubeşte nu depin¬de de actul sexual ca să se simtă bine. Două persoane care sînt împreună şi se iubesc mult trebuie să-şi potrivească arătătoarele, cu răbdare şi perseverenţă, cu jocuri şi reprezentaţii „teatrale”, pînă cînd înţeleg că a face dragoste este mult mai mult decît o întîlnire; e o „îmbrăţişare” a organelor genitale.”
“Cînd nu mai aveam nimic de pierdut, am primit totul. Cînd am încetat a fi cine eram, m-am găsit pe mine însămi.
Cînd am cunoscut umilinţa şi supunerea totală, am devenit liberă. Nu ştiu dacă sînt bolnavă, dacă to¬tul n-a fost decît un vis sau dacă se va întîmpla o sin¬gură dată. [...] Sexul este arta de a controla lipsa de control.”
“… dar EU URĂSC CEEA CE FAC. Îmi distruge sufletul, făcîndu-mă să pierd contactul cu mine însămi, învăţîndu-mă că durerea este o recompensă, că banii pot cumpăra orice şi justifica orice.
Nimeni nu e fericit în jurul meu; clienţii ştiu că trebuie să plătească pentru ceea ce ar trebui să aibă gratis, şi asta e deprimant. Femeile ştiu că trebuie să vîndă ceea ce ar prefera să dăruiască doar din plăcere şi afecţiune, şi asta e distructiv.”
” Copacabana, accepţi un drink, dans, ce crezi despre Brazilia, hotel, plată anticipată, conversaţie şi priceperea de a atinge punctele sensibile — atît ale trupului, cît şi ale sufletului, mai cu seamă ale sufletului —, ajutor în problemele intime, din care unsprezece minute vor fi cheltuite cu desfăcutul picioarelor, strînsul picioarelor, gemetele simulate de plăcere. “
“Am îngenuncheat, l-am dezbrăcat şi am văzut că sexul lui era acolo, adormit, fără să reacţioneze. Asta nu părea să-l deranjeze, iar eu i-am sărutat partea interioară a picioarelor, începînd de jos. Sexul a prins să reacţioneze lent şi l-am atins, apoi i l-am luat în gură şi — fără grabă, fără ca el să poată interpreta asta ca „hai, pregăteşte-te de acţiune!” — i l-am sărutat cu afecţiunea cuiva care nu aşteaptă nimic şi, tocmai de aceea, am obţinut totul. Am văzut că se excita şi a în¬ceput să-mi atingă sfîrcurile sinilor, într-o mişcare de rotire, ca în noaptea aceea de întuneric total, trezindu-mi dorinţa de a i-l simţi din nou între picioare sau în gură sau ca şi cum aş fi dorit să mă posede.
El nu-mi scoase pardesiul; mă făcu să mă aplec peste masă, cu picioarele încă atingînd pardoseala. M-a pă¬truns lent, de astă dată fără nelinişte, fără teama de a mă pierde — căci în definitiv şi el înţelesese că totul era un vis şi avea să rămînă permanent ca un vis, niciodată ca realitate.
În timp ce-i simţeam sexul în mine, îi simţeam şi mîna pe sîni, pe fese, atingîndu-mă cum doar o femeie ştie să o facă. Am înţeles atunci că eram făcuţi unul pentru altul, pentru că el reuşea să fie femeie ca acum, iar eu reuşeam să fiu bărbat ca atunci cînd conversam sau ne iniţiam reciproc în întîlnirea celor două suflete pierdute, a celor două fragmente care lipseau ca să reîntregească universul.”
“Arta iubirii e ca pictura ta, necesită tehnică, răbdare şi mai ales practică în cadrul cuplului. Necesită îndrăzneală, trebuie să mergi dincolo de ceea ce s-au obişnuit oamenii să numească „a face dragoste”.”