Am nevoie. Da, eu mereu am nevoie. E greu, e al dracu de greu sa fii tu in orice moment al vietii. Fac lucruri de cacat. Dar nu imi pare rau. Pentru ca am invatat sa nu ma uit in urma cu durere si nici sa fiu curioasa de ce urmeaza. Doar sa traiesc in prezent. Cu toate ca s-ar putea sa mint. Nu mereu fac asa. Uneori am nevoie doar de amintiri. Alteori, ma gandesc doar la viitor. Dar intotdeauna sufar. De cele mai multe ori, in tacere. Pentru ca nu vreau sa stie toata lumea ce simt. Vreau doar sa ma vindec, sa ma vindec de ranile sufletului.
De cele mai multe ori, nu regret. Pentru ca daca fac unele lucruri cu buna stiinta, e clar ca atunci, in acele momente, le fac pentru ca mi le doresc, pentru ca ravnesc la ele de ceva timp, pentru ca vreau sa mi se intample, sa faca parte din mine, din cufarul meu de amintiri. Poate ca multi nu ma inteleg cand par indiferenta, cand arat nepasare sau indiferenta, cand nu regret. Poate ei cred ca nu am suflet. Dar nu, am prea multe sentimente. Imi pasa prea mult. Ma atasez prea repede. Nu e bine, stiu. Deja am sintit-o pe pielea mea, dar mi-o asum, prefer sa fiu asa, decat o stana de piatra. Nu imi pare rau de nici un lucru pe care l-am facut pana acum, pentru ca stiu ca am vrut sa il fac.
Nu pot sa trec peste toate lucrurile care mi se intampla, am nevoie de dragoste, de dragostea celor apropiati. Nu pot fara. Am nevoie de dragostea parintilor mei, de a prietenilor. Si mai am nevoie de Suzy.. Dar nu se poate. Nu putem avea totul. E trist, tristul adevar. Sunt momente in care simt ca doar ea m-ar putea ajuta.. si ma ajuta, spiritual. Dar e nevoie de mai mult.
Nu as putea rezista fara prieteni, fara dragostea lor, fara sfaturi, o vorba buna, o imbratisare la momentul potrivit sau un sarut parintesc pe frunte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu